Olivera Carson Imobiliare & Echipa s-a născut din dorinţa de a le oferi oamenilor cu nevoi imobiliare acel „oau” pe care cu toţii ni-l dorim de la orice fel de servicii.
Suntem primii care am activat în piaţa imobiliară din Timişoara în reprezentare imobiliară şi lucrând după Codul de Etică şi standardele profesionale ale agenţilor imobiliari profesionişti din străinătate, ca-n America.
Vânzarea sau cumpărarea unei proprietăţi imobiliare este una dintre cele mai importante tranzacţii financiare pe care un om le face pe parcursul vieţii sale. Orice mutare greşită te poate costa mii de Euro. Noi credem că o asemenea decizie majoră ar trebui să fie întotdeauna supravegheată şi condusă de un imobiliar profesionist, care să controleze şi să coordoneze totul astfel încât ce întâmplă să fie în interesul tău. Felul în care sunt priviţi agenţii imobiliari a avut mult de suferit în ultimii ani, în România, din cauza că un număr mare de persoane fără calificare şi pregătire specifică au avut acces facil să lucreze în domeniul imobiliar. Interesul acestora, de cele mai multe ori, este să aducă părţile implicate la varianta de compromis, în care desigur una dintre părţi este mai slabă şi cedează, astfel ca tranzacţia să se finalizeze rapid şi să-şi poată încasa comisionul cât mai repede de la ambele părţi. De aceea, în zilele noastre, profesia de agent imobiliar nu are o reputaţie prea bună. Noi am ales să lucrăm diferit şi dacă eşti pregătit să cunoşti şi alte modalităţi de a colabora cu un imobiliar, ne va face plăcere să îţi arătăm cum poţi acţiona în piaţa imobiliară din Timişoara la un alt nivel, alături de noi!

Nume*

Email*

Telefon*

Mesaj*

Urmăreşte-ne şi pe Facebook

şi pe YouTube