Tu ce calităţi cauţi la agentul imobiliar căruia sa îi încredinţezi vânzarea casei tale, poate cel mai de preţ bun din punct de vedere financiar pe care îl deţii?

În continuare poţi regăsi câteva idei care să te ajute să faci alegerea potrivită pentru tine.

1. Un nivel de educaţie superior

Agenţii imobiliari profesionişti sunt în permanenţă într-un proces de învăţare şi perfecţionare. Participă frecvent la seminarii, webinarii şi cursuri de specialitate în domeniul imobiliar şi sunt mereu preocupaţi să înveţe cum să îşi serviseze clienţii mai bine şi mai eficient.

Cum te ajută pe tine acest lucru?

- ai de partea ta un profesionist în adevăratul sens al cuvântului
- acţionezi în piaţa imobiliară şi treci prin tot procesul tranzacţional la un alt nivel

2. Abilităţi de negociere

Un agent imobiliar profesionist are abilităţi de negociere şi persuasiune foarte bune, şi nu vorbim aici de tehnica de tip „târguială”, ci de capacitatea acestuia de a duce tranzacţia de la început până la sfârşit, cunoaşterea legilor şi a proceselor atât de bine, încât să nu fii îngrijorat în ce stadiu vei ajunge la finalul tranzacţiei. Agenţii imobiliari profesionişti iau foarte în serios relaţia lor fiduciară (de încredere) cu clienţii pe care îi reprezintă. Şi nu vorbim aici de a fi acerbi, este vorba de a avea cunoştinţele, uneltele profesionale şi capacitatea de a obţine pentru tine cea mai bună afacere posibilă.

Cum te ajută pe tine acest lucru?

- obţii un preţ mult mai bun în tranzacţia în care eşti implicat
- interesele tale sunt în siguranţă şi poţi fi sigur că tot ceea ce comunici agentului tău rămâne între voi şi nu ajunge de cealaltă parte a baricadei, la cumpărător, sau viceversa, să poată fi folosit împotriva ta

3. Excelente abilităţi de comunicare

În zilele noastre, agenţii imobiliari sunt celebri pentru faptul că nu sună pe nimeni înapoi. E o realitate pe care nimeni nu o poate contesta. Însă agenţii profesionişti nu doar că preţuiesc fiecare apel, ci au sistemele şi tehnicile necesare pentru a gestiona fiecare nevoie imobiliară în parte. Agenţii de top îşi tratează fiecare client cu respect şi dedicare. Asta înseamnă comunicare în fiecare fază a tranzacţiei, de la a la z. Emailurile sunt dirijate în mod corespunzător, conexiunile socialmedia sunt îngrijite în mod eficient iar sistemele de comunicare sunt rafinate astfel încât să răspundă cât mai prompt tuturor întrebărilor şi solicitărilor. Mai mult decât atât, profesioniştii imobiliari au capacitatea de a comunica termenii legali, tehnici, specifici domeniului imobiliar, în multe cazuri greu de înţeles, într-un mod simplu şi concis, astfel încât întreg procesul să fie resimţit ca unul uşor. Sunt foarte stăpâni pe ceea ce fac şi spun.

Cum te ajută pe tine acest lucru?

- ai parte de răspuns la obiect şi în timp util, astfel încât potenţialii clienţi să nu-şi piardă interesul pentru proprietatea ta
- ai parte de comunicare excelentă şi nu eşti stresat că nu ştii care e procedura următoare sau ce presupune aceasta
- eşti tratat cu respect şi poţi fi sigur ca eşti pe mâini bune

4. Lucrează cu cele mai performante unelte din domeniu

Agenţii imobiliari profesionişti au la îndemână aplicaţii performante, pe baza cărora îţi pot furniza informaţii preţioase care să te ajute în procesul vânzării. Asemeni unui medic care, înainte să îţi spună un plan de tratament, îţi recomandă să faci un screening sau anumite analize şi radiografii, pentru a putea să îţi dea un sfat avizat şi un plan de tratament corect, un agent imobiliar profesionist are la îndemână unelte specifice prin care te poate ajută să stabileşti, spre exemplu, preţul corect de vânzare al proprietăţii tale, raportat la situaţia actuală a pieţei imobiliare.

Cum te ajută pe tine acest lucru?

- eşti mai bine informat asupra situaţiei reale şi concrete din piaţa imobiliară
- proprietatea ta este plasată corect în piaţă, pentru un maximum de rezultate

5. Abilităţi de marketing

Să ştie ce înseamnă marketingul şi importanţa lui, iată o altă calitate importantă pentru un agent imobiliar profesionist. Astfel că acesta nu doar lasă un banner pe o clădire sau un flyer, ci are metodele necesare ca să urmărească fiecare oportunitate în parte, nu doar ca şi clientelă, ci şi pentru feedback. Abilităţile de marketing nu se referă doar la a şti cum arată un logo atractiv, ci care este randamentul unui canal de promovare, ce listing-uri (proprietăţi) necesită la un moment dat o altă abordare şi multe, multe alte detalii. Marketingul este o ştiinţă şi în acelaşi timp o artă care îi separă pe agenţii imobiliari de succes de ceilalţi.

Cum te ajută pe tine acest lucru?

- ai parte de expunere cu totul şi cu totul specială, cu rezultate garantate
- te diferenţiezi şi ieşi în faţa tuturor cu proprietatea ta

6. Ştie să soluţioneze problemele

Cei mai de succes agenţi din industria imobiliară sunt creativi şi inteligenţi. Când apar unele probleme, ei îţi pot oferi o soluţie imediată şi eficientă, care necesită experienţă şi educaţie şi nu ar fi fost posibilă în alt context. Au răspunsuri la toate obiecţiile şi posibilele comentarii ale cumpărătorilor şi ştiu cum să gestioneze situaţiile cu potenţial conflictual, astfel încât tu să obţii ceea ce ţi-ai propus.

Cum te ajută pe tine acest lucru?

- te ajută să te concentrezi pe ceea ce este realmente important
- te susţine în atingerea scopurilor tranzacţionale

7. Team building

Pentru ca tu să obţii rezultatele mult dorite, în spatele întregului proces stă o muncă de echipă bine coordonată, de la notari, evaluatori, brokeri de credite, consultanţi bancari, avocaţi, jurişti, fotografi, videografi, graficieni şi mulţi alţii. Un agent imobiliar de succes are relaţii bine stabilite cu toate tipurile de furnizori şi profesionişti din domeniu.

Cum te ajută pe tine acest lucru?

- ai de partea ta o echipă întreagă de profesionişti
- orice situaţie ar putea interveni, ştii că vei primi cea mai sigură soluţie

8. Leadership

Agenţii imobiliari de succes sunt de obicei lideri de calitate. Ei ştiu să motiveze fiecare persoană implicată în procesul tranzacţional şi să-i facă pe toţi să lucreze spre un scop comun. Calitatea de a fi onest este una care le vine în mod natural acestora şi poţi fi sigur că ai de partea ta persoane sincere, care te vor sfătui întocmai cum ar face-o pentru cineva apropiat sau chiar pentru ei înşişi.

Cum te ajută pe tine acest lucru?

- nu rişti să pierzi rezultatele din cauza scăderii motivaţiei
- lucrezi cu persoane care au un set de valori şi principii net superioare
- ai parte de sfaturi sincere şi preţioase

9. Advocacy

Ceea ce unele persoane încă nu ştiu este că cei mai de succes agenţi imobiliari sunt de fapt ca nişte avocaţi pentru proprietarii de case. De asemenea, sunt implicaţi adesea la nivel înalt în mai multe activităţi de susţinere a unei lumi imobiliare mai bune şi a unor practici corecte şi sănătoase în domeniu.

Cum te ajută pe tine acest lucru?

- ai parte de profesionişti cu adevărat implicaţi şi pasionaţi de ceea ce fac
- ai siguranşa că nevoile tale imobiliare sunt ascultate şi băgate în seamă

REZUMAT
Să fii agent imobiliar este o adevărată profesie pe care oricine o poate îmbrăţişa în zilele noastre, însă cei mai de succes din domeniu sunt cei care ştiu să nu se culce niciodată pe lauri, nu se împotrivesc progresului şi evoluţiei, nu încetează să înveţe, atât în dreptul lor, cât şi pe ceilalţi şi nu se opresc în a promova şi susţine practici pentru o lume imobiliară mai bună. Şi, cel mai important, fac toate acestea cu pasiune şi dedicare. Pentru că iubesc ceea ce fac.

Tu ce calităţi cauţi la agentul care să te reprezinte?

Nume*

Email*

Telefon*

Mesaj*